„OH, RAMONA” a stabilit un RECORD. Regizorul CRISTINA JACOB: Am dorit să le ofer ceva în plus spectatorilor: Hate it or love it!

Regizorul Cristina Jacob vorbește despre nevoia de spectatori pe care o resimte filmul românesc și despre importanța prezenței publicului în cinematografe.

Deținătoarea unui nou record de audiență, stabilit pentru săptămâna lansării noului său film, a dezvăluit cum a ales cartea pe care a ecranizat-o și cum își explică succesul peliculei sale: „Nu mă feream neapărat de un final dramatic, dar mi-am dorit să le ofer ceva în plus celor care vin să vadă filmul”.

Redăm intergral interviul acordat agenției Mediafax de regizorul Cristina Jacob:

Reporter: Cum te simți când peste 100.000 de spectatori au venit să vadă filmul în primul weekend?

Cristina Jacob: Sunt bucuroasă că au venit atât de mulți plătitori de bilete. Asta înseamnă că au prins curaj spectatorii noștri să vină la film și să încurajeze astfel cinematografia noastră. Puțini știu câtă muncă e în spate, cât de mult timp durează să faci un film, cât de mulți profesioniști lucrează la acest puzzle și cât de mulți bani sunt implicați. Și, pentru a avea calitatea pe care am obținut-o cu acest film, aveam nevoie de susținerea întregului public. E o bucurie pentru noi să vedem că primim și recompensa. E o încurajare să tot facem filme de acest gen.

Reporter: Cum a fost saltul de la „Selfie” la „Oh, Ramona!”?

Cristina Jacob: Cred că e o evoluție firească. Nimic nu vine peste noapte și nu sunt fanul scurtăturilor. Nu cred în scurtături. Sunt un om care muncește de la 14 ani, am deja aproape 10 anide cinematografie. E un parcurs, cred eu, firesc, după al patrulea lung-metraj. Sigur că e un salt, e o îmbunătățire, e un film mai bun decât „Selfie”.

Am păstrat doar ce era foarte „juicy”

Reporter: Ce te-a atras la cartea lui Andrei Ciobanu?

Cristina Jacob: Eu am comparat mereu cartea și pe el, ca personaj, cu Woody Allen, cu Woody Allen la 16 ani. Această autoironie m-a atras foarte tare. Și cred că aș vrea să trag un semnal cu asta: să nu ne luăm prea în serios, să fim tot timpul autoironici cu noi și atunci, cumva, viața e mai frumoasă.

Reporter: E primul tău film care a pornit de la adaptarea unei cărți. Ce se schimbă pentru regizor față de filmele anterioare?

Cristina Jacob: Atunci când adaptezi o carte e o muncă în plus, față de un scenariu pe care îl creezi de la zero. Ai povestea cuiva, lucrezi cu materialul dat, nu mai poți să inventezi tu orice ai vrea. A fost complicat să punem cele 500 de pagini în mai puțin de două ore și a trebuit să tăiem, să scoatem. Totodată a fost bine că am avut de unde și am păstrat doar ce era foarte „juicy„.

Reporter:Ce a fost cel mai greu în realizarea filmului „Oh, Ramona!” pentru tine, ca regizor?

Cristina Jacob:Totul a fost greu. Filmul ăsta a fostcel mai greula care am lucrat până acum, de la scrierea scenariului după carte, care a durat mai bine de șase luni, găsirea acestor actori, unde am văzut peste 20.000, montajul, care a durat mai bine de un an de zile. Filmul a ieșit undeva la peste trei ore și a trebuitsă scot peste o orădin el, deci o mână și un picior. Și alte procese cum ar fi visual effects, sunetul, care a fost făcutîn două țări, în Anglia și mixajul final la Paris, am făcut visual effects cu trei echipe în loc de una, pentru că timpul a fost foarte limitat. Fiecare proces a fost destul de anevoios la acest film. Nu știu să îți spun de ce, dar se zice că orice lucru care e mai greu și mai complicat după aia se echilibrează cu un succes. Așa că prefer faptul că a fost mai greu pentru că, iată, exigența mea și a echipei este astăzi răsplătită.

Am dorit să ofer ceva în plus celor care vin să vadă filmul

Reporter: Cât de greu a fost să găsești un final pentru „Oh, Ramona!”, știind problemele pe care le au filmele românești cu finalurile?

Cristina Jacob: A fost o provocare pentru că romanul se termină, pentru cei care nu au citit, cu el care pierde ambele fete. Sigur că este un final dramatic. Nu mă feream neapărat de un final dramatic, dar mi-am dorit să le ofer ceva în plus celor care vin să vadă filmul, ne-am gândit luni de zile cum am putea să îl schimbăm și cred că e unul extrem de curajos. Am fost plăcut surprinsă să aflu că le-a plăcut, pentru că m-am gândit să fie „hate it or love it„. Se pare că mai mulți sunt cei cărora le place acest final. Pe cei care nu l-ați văzut, vă provoc să îl vedeți. Noi am început cu finalul. Am filmat finalul în primele trei zile. Actorii au o transformare în final și trebuia să arate ca și cum ar fi cu zece ani mai bătrâni. Aveau părul lung, am filmat cu ei așa, după care i-am tuns și nu ne-am mai putut întoarce. A fost o provocare și mă bucur că am mers la risc cu el.

Reporter: Cu cine te-ai identificat în adolescență, cu Ramona sau cu Anemona?

Cristina Jacob: M-am identificat, sigur, cu Ramona. N-am fost un copil foarte cuminte, din contră. Cred că e cumva bine că am experimentat și am făcut toate trăsnăile ca și copil și, ulterior, ca adolescent, pentru că nu te mai trezești după aia, la douăzeci, treizeci de ani să ți se pară atractive anumite lucruri și atunci e mai ciudat să le faci.

Reporter: Care este scena ta preferată din ceea ce nu a mai intrat în cele 109 minute care au ajuns pe ecran?

Cristina Jacob: Am o secvență preferată. Din păcate, a trebuit – în aceste multe minute scoase din film – să scot și actori cu totul. Actori care au jucat foarte bine. Sigur, nu mă mai iubesc așa mult astăzi, eu îi respect și îi iubesc în continuare, dar uneori asta e, trebuie să iei niște decizii drastice în favoarea filmului. Am o secvență preferată care era cu un taximetrist și cu un actor foarte cunoscut. Din păcate a trebuit să scot acea secvență din film cu tot cu actor, deși era o secvență foarte bună.

Reporter: Cum vezi „Oh, Ramona?” în raport cu cele mai bune comedii românești?

Cristina Jacob: Nu m-am raportat niciodată la colegii mei. Am încercat să mă raportez la filmele cu care am crescut. Asta nu pentru că nu îmi plac. Îmi plac și filmele minimaliste, îi respect pe foarte mulți regizori care au luat multe premii afară și cred că e necesar să existe și acele filme. Cred că, totodată, pentru o industrie sănătoasă, trebuie să existe și filme de public. Aștept să facă mai multe comedii ca să ne putem raporta reciproc. Vreau competiție.

Reporter: Filmul a fost comparat cu producții ca „American Pie” și alte filme care au vizat în principal adolescenții. Cum vezi tu comparația aceasta?

Cristina Jacob: E o comparație firească. Toate generațiile au filmele lor de referință. Nu mă deranjează, din contră. Deși acest film e mai bun. Pentru că eu lucrez mult cu actorii și au ceva mai multă adâncime și credibilitate personajele. Cu aceeași doză de umor, cum s-au regăsit în „American Pie”, așa se vor regăsi și în „Oh, Ramona!”.

Reporter: De ce filmele tale fac recorduri de public, mai ales între tineri, iar celelalte filme românești, nu?

Cristina Jacob: E foarte simplu. Acest film, „Oh, Ramona!”, e foarte targetat. A fost făcut pentru publicul de tineri, în principal. Asta nu înseamnă că nu poate să îl vadă și mama, și tata, și bunicii. Dar este un film pentru adolescenți, în principal. Sigur că adolescenții sunt cei care vin în număr mare la film. Cu asta îți răspund la întrebare. E normal ca filmele celelalte, targetate pentru festivaluri, acesta fiind interesul lor, să facă mai puține intrări, având în vedere că publicul majoritar caută entertainment, caută, după o zi de lucru să vadă altceva decât văd în fiecare zi. Cred că e bine să existe ambele genuri de film.

Reporter: Cum a fost primit „Oh, Ramona!” de celelalte categorii de vârstă, de la studenți la părinți?

Cristina Jacob: Surprinzător, este primit foarte bine. Am avut mulți prieteni sau cunoscuți peste vârsta de 60 de ani care s-au regăsit și ei. Au zis, „da, și noi am avut o grasă de care am fugit, și noi ne-am întrebat pe care să o alegem, o iubesc pe aia sau pe cealaltă?”, și femeile la rândul lor. „Ce să alegem, de ce? Cum e primul sărut?”, toți am trecut prin asta, indiferent de vârsta pe care o avem.

Reporter: Nu mai ești o adolescentă, cum ții legătura cu actualii adolescenți, generația Z?

Cristina Jacob: Nu mai sunt? A, eu credeam că mai sunt. Cred că adolescentul din noi nu moare niciodată și îl găsești când ai nevoie de el. Sigur că adolescenții nu sunt cei mai prietenoși, de aici și prăpastia dintre generații. Dar atunci când te pui în pielea lor și le vorbești deschis îți devin prieteni.

Aceeași poveste de dragoste a mea, a ta, a oricui, a «Liceenilor», dacă vrei

Reporter: Va exista un sequel la „Oh, Ramona!”?

Cristina Jacob: „Oh, Ramona!”… Va exista, dacă vom depăși 400.000 de spectatori. Așa că veniți în număr mare, dacă vreți partea a doua.

Reporter: Când ți-ai dat seama că „Oh, Ramona!” merge mai departe decât celelalte filme pe care le-ai făcut?

Cristina Jacob: Nu mi-am dat seama niciodată de asta. A fost firesc. Mă autodepășesc și simt nevoia să fac lucrul mai bine în fiecare zi și învăț mai bine în fiecare zi. Asta se vede în film. Pur și simplu, pentru că mi-am propus să fac lucrurile mai bine, de la alegerea locațiilor, la culoare, la sunet, la antrenarea actorilor, a ieșit un film mai bun.

Reporter: Ce crezi că ar putea să schimbe „Oh, Ramona!” la așteptările pe care le are publicul de la filmele românești?

Cristina Jacob: Ce îmi doresc eu să se schimbe e să afle cât de multă muncă e în spate și să aprecieze mai mult filmul românesc, să vină în număr mare în cinematografe, pentru că avem țări vecine în care filmele lor fac mai mult decât orice film american. Se încurajează mersul la cinema mai ales pentru filmele lor. La noi, pirateria, în ultimii ani, a ajuns să pară aproape un drept. De fapt este hoție. E ca și cum îmi e sete și mă duc să fur din magazin. Sunt bani împrumutați, investiți într-un film, lucrează peste 150 de oameni care trebuie plătiți și îi încurajez pe spectatori să plătească cei 20 de lei pe bilet, să vadă filmul la cinema pentru a trăi magia cinema-ului, dacă îl găsesc în cinema.

Reporter: Când te uiți înapoi, la filmele românești care au surprins tineri, adolescenți în diferite perioade, ca la „Liceenii”, de exemplu, în ce fel crezi că vine filmul tău?

Cristina Jacob: E cumva aceeași poveste. De aici și „a fost odată și încă o dată”. Putem face și peste cinci ani același film, dar spus contemporan. E aceeași poveste de dragoste a mea, a ta, a oricui, a „Liceenilor”, dacă vrei, dar spusă contemporan, asta e diferența.

Cristina Jacob este regizor și scenaristă, autoarea comediilor „#Selfie” (2014) și „#Selfie69” (2016), filmele românești cu cel mai mare număr de spectatori în 2014, respectiv 2016. „#Selfie” a fost cel mai bun debut regizoral de după 1989, din punct de vedere al numărului record de spectatori veniți la cinema la un film de debut (102.000 de intrări în numai 20 de săptămâni). Dintre peliculele ultimilor 16 ani, „#Selfie69” rămâne filmul românesc pentru care au intrat în cinemategrafe cei mai mulți spectatori.

Cristina Jacob a absolvit un masterat în cinematografie în cadrul London Film School (2014) și este licențiată în regie de film (2012) ca șefă de promoție. Cristina Jacob a mai lansat, în 2015, „Poveste de dragoste/ Love is a story” (2015), cu Dragoș Bucur și Raluca Aprodu. Filmul a fost selectat în festivaluri precum Montreal World Film Festival (Canada), Festival International du Film d’Amour de Mons (Belgia) și Portobello Film Festival (Marea Britanie). „Nașu”” (mediu-metraj, 2012), „Zestrea” (scurtmetraj, 2011), „Mircea Veroiu” (documentar, 2010) și „Raport despre indiferență” (scurtmetraj, 2010) sunt alte câteva titluri semnate de Cristina.

Scurtmetrajul „Zestrea” a fost selecționat la Cannes Short Film Corner, Festivalul internațional de film DaKINO, Festivalul internațional de film studențesc CineMAiubit și Ruby Mountain Film Festival (SUA), unde a câștigat Premiul pentru cel mai bun film de scurtmetraj studențesc.

Noul său film, comedia „Oh, Ramona!”, a stabilit un record de audiență pentru filmele românești din toate timpurile fiind urmărit după primul weekend petrecut în cinematografe de 111.881 de spectatori, ocupând primul loc în box-office, cu un număr de spectator aproape dublu în România față de noua peliculă produsă de James Cameron și lansată în cinematografele românești în același timp.